manuela enache juriu vioara

Manuela Enache a început studiul viorii la vârsta de opt ani, sub îndrumarea mamei sale. A urmat apoi cursurile Liceului de Artă Marin Sorescu (clasa de vioară). În perioada 2004 – 2008 a fost studentă bursieră în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specializarea Dirijat cor academic (clasa conf. univ. dr. Valentin Gruescu), urmând în paralel şi modulul instrumental de vioară ( conf. univ. dr. Florin Croitoru). Dintre alţi profesori sub îndrumarea cărora şi-a perfecţionat pregătirea muzicală se disting: Dinu Ciocan, Teodor Tutuianu, Valentina Sandu Dediu, Dan Buciu, Ulpiu Vlad, Dan Dediu. În 2010 a absolvit cursurile de master ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (Stilistica dirijorală, specializarea Dirijat Cor academic), iar în perioada 2009 – 2010 a beneficiat de o bursă de studii în cadrul Birmingham Conservatoire (Marea Britanie), perfecţionându-se sub îndrumarea dirijorului Paul Spicer.

În paralel cu preocupările dirijorale Manuela Enache a realizat Cronică de Concert, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de activitate – Radio România şi s-a clasat pe Locul al III-lea la concursul desfăşurat în cadrul workshop-ului Fii reporter la Radio România Muzical (Bucureşti, 2008). În iunie 2010 a obţinut Premiul I pentru proiectul – concurs De la ucenicie la măiestrie în practică dirijorala, realizat de Operă Naţională – Bucureşti în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică.

În vara anului 2012 a participat la cursurile de măiestrie dirijorală şi fenomenologie muzicală susţinute în Germania de maestrul Konrad von Abel.

În prezent Manuela Enache este doctorand (anul II) al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, şi deţine statutul de dirijor al Coralei academice a Filarmonicii “Oltenia”.