A perceput de mică armonia sunetelor, amplificată de lumină oraşului natal, Râmnicu Sărat, unde a urmat cursuri de muzică în diferite instituţii. Profesorii excelenţi pe care i-a avut la Liceul de Arte “Margareta Sterian” din Buzău au iniţiat-o în arta interpretării. Ulterior urmează studiile în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în cadrul secţiei de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală. A participat la diverse concursuri şi evenimente culturale având un palmares de peste 60 de diploma locale, judeţene şi naţionale, printre care participări individuale cât şi cu elevii săi în diverse locuri precum: Casa Memoriala” George şi Agatha Bacovia”, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării, recital la Palatul Parlamentului, Palatul Ştirbei, Teatrul Elisabeta, Centrul Cultural din Buftea, scena Universităţii de Muzică etc. Are o experienţă de aproximativ 6 ani în calitate de cadru didactic în diferite scoli din Bucureşti, dar şi o calaborare încununată cu succes împreună cu actriţa Daniela Nane şi Adrian Daminescu în proiectul “Atelierul cu Jucării” o piesă de teatru muzical amuzantă şi surprinzătoare. Îşi doreşte să promoveze în continuare muzica de calitate şi să pună în lumina valorile artei.